Sondaje

Preferințele moldovenilor privind sărbătorile de Paști și aspecte socio-politice

By 25 iulie 2019 august 16th, 2019 No Comments

„Preferințele moldovenilor privind sărbătorile de Paști și aspecte socio-politice”

Compania IData – Date Inteligente a realizat un nou sondaj național, reprezentativ în perioada 17-22 aprilie 2019, pe un eșantion de 984 respondenți, dintre care 22% sunt din Chișinău , 19% sunt din restul orașelor și circa 59% sunt din mediul rural. Sondajul a fost cu eșantionare multistadială și ponderare după sex, vârstă și etnie, efectuat prin metoda CAPI.

Conform studiilor realizate de Compania IData – Date Inteligente, locuitorii municipiului Chișinău, în mod tradițional sărbătoresc Paștele. În anul 2019 circa 94.8% dintre respondenții Chișinăuieni afirmă că sărbătoresc Paștele, la fel ca și în anul 2017, când 94.3% susțineau acest lucru. În restul țării, în anul curent 98.3% dintre respondenți afirmă că sărbătoresc Paștele, pe când în anul 2017 erau circa 96.2% care confirmau acest lucru.

Postul de Paște este ținut în deosebi de persoanele din mediul rural, unde 61.2% țin postul și 38.8% nu țin postul. În municipiul Chișinău în anul 2019 țin postul 37% dintre respondenți și 63% nu îl țin, pe când în anul 2017, 42.8% se abțineau de la unele produse și 32.8% consumau toate produsele în mod normal.

În Chișinău, în anul 2019, cei mai mulți țin postul până la o săptămână (54.3%) și mai puțini până la doua săptămâni (17.2%). În anul 2017 circa 59.1% dintre respondenți afirmau că țin postul timp de o săptămână și 18.9% până la două săptămâni.

În restul țării, în mediul rural 23.2% din respondenți țin postul de Paște până la șapte săptămâni și 33.6% dintre respondenți țin câte o săptămână și 24.2% câte două săptămâni. În mediul urban, 12.5% dintre respondenți postesc timp de șapte săptămâni, 48.1% câte o săptămână și respectiv 28.1% câte doua săptămâni.

Media cheltuielilor pentru sărbătorile de Paști (fără Blajini) în anul 2019, per cap de locuitor în municipiul Chișinău se aproximează la 984 lei, în localitățile urbane câte 1066 lei și în localitățile rurale câte 1101 lei. În anul 2017 suma cheltuielilor preconizate constituia circa 1175 lei.

Respondenții sondajului din municipiul Chișinău preconizează să cheltuie în mare parte câte 500-1000 lei (31.6%). De asemenea, mulți dintre aceștia (23.7%) se vor încadra într-un buget de până la 500 lei. Respondenții din restul țării, din mediul urban (32.8%) la fel ca și cei din mediul rural (35.2%) planifică să cheltuie o sumă între 500 și 1000 lei. Peste 2000 lei preconizează să cheltuie 10.5% din respondenții zonelor urbane și 9.6% cei din zonele rurale și numai 8.9% din municipiul Chișinău.

Respondenții din Chișinău afirmă că preconizează să vopsească în jur de 1-10 ouă (23.1%), aproximativ 16-20 ouă (22.6%) și peste 30 de ouă vor vopsi circa 7.2% dintre respondenți. Practic toți preferă să vopsească ouăle în culoarea roșie (92.8%).

În noaptea de Paște vor merge la biserică, 62% dintre respondenții ce locuiesc în municipiul Chișinău. Respondenții din mediul rural (76.7%) au afirmat că vor merge la biserică la fel ca și cei 68.9% din mediul urban.

La cimitir de Paștele Blajinilor, locuitorii din Chișinău, în anul 2017 au fost aproximativ 82.9% iar în anul curent, preconizează să meargă la cimitir în jur de 83.7% dintre respondenți.

Bucatele de pe masa de Paști, în mare parte sunt aceleași atât la respondenții din Chișinău, cât și din restul țării. Majoritatea vor avea ouă vopsite, cozonac/pască, răcituri, produse din carne, salate, etc.

Leave a Reply